Virusul Pestei Porcine Africane depistat la porci mistreți de pe un fond de vânătoare din județul Vrancea

Informare de presă

 

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la porci mistreți de pe un fond de vânătoare din județul Vrancea

 

           Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată în probele prelevate de la patru cadavre de mistreți descoperite pe raza fondului de vânătoare 12 Trestieni, în județul Vrancea, într-o zonă situată la limita între județele Buzău și Vrancea.

Suspiciunea, emisă la data de 02.04.2019 în urma rezultatului buletinului de analiză eliberat de către LSVSA Vrancea, a fost confirmată de către IDSA București, în data de 04.04.2019.

         Serviciile veterinare au intervenit imediat, zona a fost dezinfectată și carcasele au fost distruse.

         A fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vrancea, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

        Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, toți porcii domestici din zonele infectate să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație, reducerea efectivului de mistreţi pentru zonele neafectate de PPA, prin vânarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

        Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

       Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

 

Director Executiv,

Dr. Necula Botezatu

 

 Responsabil comunicare,

 Dr. Radulescu Adrian