Informaţii pentru consumatori

Aditivii alimentari (E-urile)

Informarea consumatorului cu privire la utilizarea aditivilor alimentari

Aditivii alimentari sunt ingrediente alimentare şi ar trebui să fie menţionaţi în lista ingredientelor.

Aditivii trebuie să fie desemnaţi cu denumirea clasei lor funcţionale, urmată de numele lor specific sau de numărul CE.

De exemplu: „colorant – curcumină” sau „colorant: E 100”.

Acest număr E poate fi utilizat pentru simplificarea etichetării substanţelor care au denumiri chimice câteodată complicate.

Ce sunt aditivii alimentari?

Aditivii sunt substanţe utilizate pentru diferite motive – precum conservarea, colorarea, îndulcirea etc. – în prepararea produselor alimentare. Legislaţia Uniunii Europene îi defineşte drept „orice substanţă care, în mod normal, nu se consumă ca aliment în sine şi nu se utilizează ca ingredient alimentar caracteristic, cu sau fără valoare nutritivă, şi a cărei adăugare deliberată, în scop tehnologic, în produsele alimentare pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratare, ambalare, transport sau depozitare are ca rezultat sau se poate considera în mod rezonabil că ar putea avea ca rezultat, transformarea sa sau transformarea produselor sale secundare, în mod direct sau indirect, într-o componentă a produselor alimentare în cauză.

La ce folosesc aditivii?

Aditivii pot fi utilizaţi în diverse scopuri. Legislaţia UE defineşte 27 de „scopuri tehnologice”. Aditivii sunt utilizaţi, printre altele, drept:

  • Coloranţi – sunt utilizaţi pentru a adăuga sau pentru a reda culoarea unui produs alimentar
  • Conservanţi – aceştia se adaugă pentru a prelungi viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva microorganismelor;
  • Antioxidanţi – acestea sunt substanţe care prelungesc viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva oxidării (respectiv râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii)
  • Agenţi de tratare a făinii – aceştia se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi calităţile panificabile.

Sunt aditivii alimentari siguri?

Siguranţa tuturor aditivilor alimentari autorizaţi în prezent a fost evaluată de Comitetul ştiinţific pentru alimentaţie (SCF) şi/sau Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Numai aditivii pentru care utilizările propuse au fost considerate sigure sunt incluşi în lista UE.

Ţinând cont că cele mai multe dintre evaluări datează din anii ’80 şi ’90, EFSA a demarat reevaluarea tuturor aditivilor autorizaţi.

Reevaluarea se va încheia până în 2020.

Pe baza avizului EFSA, Comisia poate să propună o revizuire a actualelor condiţii de utilizare a aditivilor şi, dacă este necesar, să îndepărteze un aditiv din listă.

De exemplu: ca rezultat al programului de reevaluare, s-a revizuit utilizarea a trei coloranţi alimentari deoarece EFSA a redus doza zilnică acceptabilă (DZA) şi a considerat că expunerea umană la aceşti coloranţi este posibil să fie prea ridicată. Prin urmare, nivelurile maxime ale acestor coloranţi care pot fi utilizate în produsele alimentare vor fi reduse la începutul anului 2012. Această trimitere se referă la E 104 Galben de chinolină, E 110 Sunset Yellow şi E 124 Ponceau 4R.

Cum se evaluează siguranţa aditivilor alimentari?

EFSA este cea care evaluează siguranţa aditivilor alimentari. Substanţele sunt evaluate pe baza unui dosar, furnizat de obicei de un solicitant (în mod normal, producătorul sau un utilizator potenţial al aditivului alimentar). Acest dosar trebuie să conţină denumirile chimice ale aditivului, procesul de fabricaţie al acestuia, metodele de analiză, precum şi reacţiile şi transformările aditivului în alimente, explicaţia necesităţii, utilizările propuse şi datele toxicologice.

Datele toxicologice trebuie să conţină informaţii cu privire la metabolism, testele de toxicitate subcronică şi cronică, carcinogenitatea; genotoxicitatea, toxicitatea reproductivă şi evolutivă şi, dacă este necesar, alte studii.

Pe baza acestor date, EFSA stabileşte nivelul sub care doza de substanţă poate fi considerată sigură – aşa-numita doză zilnică acceptabilă (DZA). În acelaşi timp, EFSA estimează, de asemenea, pe baza utilizărilor propuse în diferite produse alimentare, dacă această DZA poate fi depăşită.

În cazul în care DZA nu este depășită, utilizarea aditivului alimentar este considerată sigură.

Este posibil să se consume aditivi alimentari la niveluri periculos de ridicate?

Când estimează expunerea posibilă la un aditiv alimentar, EFSA ia în considerare nivelul maxim solicitat pentru a fi adăugat în diferite produse alimentare. În plus, EFSA presupune consumul zilnic al celor mai mari cantităţi din aceste produse alimentare. Doar în cazul în care expunerea estimată prin intermediul a diferiteproduse alimentare rămâne sub valoarea DZA, EFSA va considera că utilizarea propusă a substanţelor este sigură. În cazul în care DZA este depăşită, Comisia poate decide să limiteze utilizarea aditivului sau să nu îl autorizeze deloc.

Prezenţa aditivilor alimentari ar trebui, prin urmare, să fie considerată sigură, chiar şi pentru consumatorii care mănâncă cantităţi mari de produse alimentare în care aditivii au fost utilizaţi la nivelul maxim admis.

Care sunt condiţiile pentru autorizarea aditivilor alimentari?

Un aditiv alimentar poate fi autorizat numai în cazul în care utilizarea acestuia îndeplineşte următoarele condiţii:

  • conform dovezilor ştiinţifice disponibile, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorului la dozele propuse;
  • există o necesitate tehnologică suficientă care nu poate fi satisfăcută prin alte mijloace; şi
  • utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul şi trebuie să aducă avantaje acestuia.

La autorizarea aditivilor alimentari, se pot lua în considerare şi alţi factori relevanţi. Printre aceştia s-ar putea număra etica, tradiţiile, mediul, etc.

Care sunt avantajele pentru consumator?

Legislaţia UE prevede că aditivii alimentari trebuie să prezinte avantaje şi beneficii pentru consumator. Prin urmare, aceştia trebuie să contribuie la realizarea unuia sau mai multora dintre următoarele obiective:

  • conservarea calităţii nutriţionale a alimentului;
  • furnizarea ingredientelor sau componentelor necesare fabricării de produse alimentare destinate unor grupuri de consumatori cu nevoi nutriţionale speciale;
  • sporirea capacităţii de conservare sau a stabilităţii unui aliment sau îmbunătăţirea proprietăţilor sale organoleptice, cu condiţia neinducerii în eroare a consumatorului;
  • contribuţia la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportarea sau depozitarea alimentelor, inclusiv a aditivilor alimentari, a enzimelor alimentare şi a aromelor alimentare, cu condiţia ca aditivul alimentar să nu fie utilizat pentru mascarea materiilor prime defectuoase sau pentru acoperirea unor practici neigienice

Coloranţii alimentari pot induce în eroare consumatorul – de ce sunt autorizaţi?

Utilizarea coloranţilor alimentari este considerată acceptabilă pentru următoarele scopuri:

  • refacerea aspectului iniţial al produselor alimentare a căror culoare a fost modificată prin prelucrare, depozitare, ambalare şi distribuţie;
  • ameliorarea atractivităţii vizuale a produselor alimentare;
  • colorarea produselor alimentare care în mod normal sunt incolore

Utilizarea coloranţilor alimentari trebuie să respecte întotdeauna condiţia generală de neinducere în eroare a consumatorului. De exemplu, utilizarea coloranţilor nu trebuie să lase impresia că acesta conţine ingrediente care nu au fost niciodată adăugate.

Orice substanţă poate fi utilizată ca aditiv alimentar?

Numai aditivii alimentari enumeraţi în legislaţia UE pot fi adăugaţi la produsele alimentare, iar aceasta se poate face doar în anumite condiţii.

Aditivii care provoacă probleme toxicologice minime se pot adăuga în aproape toate produsele alimentare prelucrate. Printre exemple se numără carbonatul de calciu (E 170), acidul lactic (E 270), acidul citric (E 330), pectinele (E 440), acizii graşi (E 570), azotul (E 941).

Pentru alţi aditivi utilizarea este mai limitată, de exemplu:

  • Natamicina (E 235) nu se poate utiliza decât drept conservant pentru tratarea suprafeţei brânzei şi a cârnaţilor uscaţi
  • Acidul eritorbic (E 315) nu se poate utiliza decât ca antioxidant în anumite produse pe bază de carne şi peşte
  • Ferocianura de sodiu (E 535) nu se poate utiliza decât ca agent antiaglomerant în sare şi înlocuitorii acesteia

Pot fi folosiţi aditivi în toate produsele alimentare?

În unele produse alimentare utilizarea aditivilor este foarte limitată. Pentru produsele alimentare neprelucrate, precum laptele, fructele şi legumele proaspete, carnea proaspătă şi apa, sunt autorizaţi doar câţiva aditivi.

Cu cât se prelucrează mai mult un produs alimentar, cu atât mai mulţi aditivi sunt autorizaţi şi utilizaţi. Dulciurile, snack-urile aromatizate, băuturile aromatizate şi deserturile sunt unele dintre produsele care intră în această categorie de produse alimentare cu grad înalt de prelucrare, în cazul cărora se autorizează utilizarea multor aditivi.

Există o listă a aditivilor alimentari autorizaţi?

Aditivii care sunt autorizaţi în produsele alimentare şi condiţiile de utilizare a acestora sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari. Numai aditivii care se află în lista respectivă sunt autorizaţi în anumite condiţii. Aditivii alimentari sunt incluşi în listă pe baza categoriilor de produse alimentare în care pot fi adăugaţi.

Baza de date cu aditivi a Comisiei este disponibilă pe internet: aici.

Din această bază de date, consumatorul sau operatorul economic poate afla care sunt aditivii autorizaţi pentru un anumit produs alimentar, inclusiv restricţiile impuse:

,,numai” – înseamnă că este autorizat doar în produsul menționat

,,cu excepția” – înseamnă că este autorizat pentru toate alimentele din categorie, excepție făcând alimentele menționate

Baza de date este un document dinamic, fiind modificată şi actualizată continuu, asigurându-se astfel armonizarea cu legislaţia din domeniu.

Pentru a înţelege clasificarea produselor alimentare în regulamentul privind aditivii, a fost elaborat un ghid care se actualizează, de asemenea, continuu şi poate fi consultat la adresa: http://ec.europa.eu/food/safety/docs/fs_food-improvement-agents_guidance_1333-2008_annex2.pdf

Care este procedura de autorizare a utilizării aditivilor alimentari?

Procedura de autorizare pentru aditivii alimentari este prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

De obicei, un aditiv se autorizează în urma unei cereri adresate Comisiei Europene de către o parte interesată. Pentru noii aditivi, Comisia va solicita EFSA să evalueze siguranţa substanţei. După ce EFSA şi-a dat avizul său (în termen de nouă luni de la data solicitării), Comisia, împreună cu experţi în domeniul aditivilor alimentari din toate statele membre, va analiza eventuala autorizare. Evaluarea siguranţei, necesitatea tehnologică, posibilitatea utilizării inadecvate, precum şi avantajele şi beneficiile pentru consumator, sunt toate luate în considerare.

În cazul în care se consideră adecvat, Comisia va pregăti o propunere pentru posibila autorizare a aditivului posibile şi o va prezenta pentru vot în cadrul Comitetului permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH). Dacă SCFCAH sprijină propunerea, aceasta va fi prezentată Consiliului şi Parlamentului European. Acestea o pot respinge, în cazul în care consideră că autorizarea nu este în conformitate cu condiţiile de utilizare stabilite în legislaţia UE.

Este posibil să se prepare alimente fără aditivi?

Într-adevăr, este posibil să se prepare produse alimentare fără să se utilizeze niciun aditiv.

În mod normal, la mâncarea preparată acasă nu se adaugă aditivi.

Totuşi, acasă alimentele se consumă, de obicei, direct. În plus, prepararea la domiciliu poate avea, de asemenea, o influenţă mai mică asupra aspectului în comparaţie cu alimentele prelucrate la nivel industrial.

Nu pentru toate produsele alimentare fabricate industrial este nevoie de aditivi.

Printre exemple se numără anumite tipuri de pâine, unele tipuri de mâncăruri preparate, anumite cereale pentru micul dejun, etc.

Necesitatea aditivilor depinde de procesul de producţie, ingredientele utilizate, aspectul final, conservarea cerută, necesitatea de protejare împotriva dezvoltării eventuale a bacteriilor nocive, tipul de ambalaj, etc.

Pe de altă parte, este de menţionat faptul că multe produse alimentare conţin substanţe prezente în stare naturală, care sunt autorizate în acelaşi timp ca aditivi alimentari.

De exemplu, în mere se găsesc riboflavine (E 101), caroteni (E 160a), antocianine (E 163), acid acetic (E 260), acid ascorbic (E 300), acid citric (E 330), acid tartric (E 334), acid succinic (E 363), acid glutamic (e) 620 şi L-cisteină (E 920).

Igienă şi sănătate publică - Reguli generale în gospodării

Păstraţi alimentele în siguranţă

Dacă afară este cald, este bine să ajungeţi acasă cu alimentele cumpărate în cel mai scurt timp posibil, pentru a evita alterarea lor. Alimentele trebuie să fie bine ambalate pentru a nu veni în contact unele cu altele. Puneţi-le în frigider sau în congelator imediat ce aţi ajuns acasă. Dacă produsele congelate s-au dezgheţat acestea nu vor fi recongelate, urmând a fi refrigerate şi gătite în cel mai scurt timp posibil.

În cazul în care consideraţi că un aliment nu este bun, nu îl gustaţi!

Amintiţi-vă!: Dacă aveţi suspiciunea că un aliment nu este propriu pentru consum (alterat, prezintă un miros străin) este recomandat să-l aruncaţi, decât să vă expuneţi riscului de a vă îmbolnăvi.

Sfaturi utile pentru folosirea corectă a frigiderului

Frigiderul este un echipament eficient în lupta împotriva germenilor, dar trebuie utilizat corect şi eficient.

Reglaţi temperatura corectă (între 00C – 50C);
Nu deschideţi şi nu lăsaţi uşa deschisă prea mult timp;
Aşteptaţi ca alimentele preparate să se răcească înainte de a le introduce în frigider;
Dacă frigiderul este prea încărcat, reglaţi temperatura cu câteva grade mai jos, asigurând mediul adecvat, astfel încât microorganismele să nu se dezvolte;
Dezgheţaţi frigiderul imediat ce se formeaza gheaţă (dacă sunteţi în posesia unui astfel de tip de frigider) şi igienizaţi corespunzător.
Depozitele de gheaţă diminuează capacitatea de răcire şi astfel temperaturile optime sunt mai greu de atins.

Deşi refrigerarea este o modalitate extrem de eficientă pentru păstrarea alimentelor, există microorganisme care se dezvoltă chiar şi la temperaturile scăzute din frigider. Pentru ca hrana dumneavoastră să fie sigură, nu depozitaţi în frigider resturi de mâncare preparată mai mult de două zile.

Atenţie!: în afara frigiderului, în condiţii favorabile o bacterie ajunge în 8 ore la câteva milioane şi în 12 ore la mii de milioane!

Pentru a stopa dezvoltarea bacteriilor:

Dacă eticheta prevede “a se păstra la temperatura de refrigerare”, asiguraţi-vă că păstraţi alimentele în frigider.

Dacă alimentele nu sunt etichetate cu instrucţiuni de depozitare şi acestea fac parte din categoria alimentelor perisabile trebuie să le depozitaţi în frigider şi să le consumaţi în maxim două zile;
Anumite alimente ambalate în borcane sau sticle trebuie păstrate în frigider odată ce au fost deschise.

Întotdeauna verificaţi şi urmaţi indicaţiile de depozitare de pe etichetă;
Dacă aţi preparat alimente de genul preparatelor reci sau sandwich-uri şi nu intenţionaţi să le mâncaţi imediat depozitaţi-le în frigider până doriţi să le consumaţi;
Răciţi ceea ce a rămas de la servirea mesei cât de repede puteţi (ideal între o oră şi două ore) şi depozitaţi-le în frigider. Mâncaţi aceste alimente în maxim două zile, cu excepţia orezului gătit care trebuie consumat într-o zi pentru a evita o toxiinfecţie.
Cartofii nepreparaţi se păstrează cel mai bine în mediu răcoros şi uscat, nu în frigider. Atunci când depozitaţi cartofii în frigider conţinutul de zahăr al acestora creşte, gătirea lor sub orice formă (coacere, prăjire, gratinare) la temperaturi ridicate putând genera niveluri ridicate de acrilamidă, substanţă chimică cu potenţial cancerigen.

O deosebită importanţă o constituie depozitarea cărnii:

Depozitaţi carnea crudă în containere bine închise în rafturile de jos ale frigiderului astfel încât să nu poată contamina alte alimente;
Respectaţi instrucţiunile de depozitare indicate pe etichetă şi nu consumaţi carne cu termen de valabilitate depăşit;
Atunci când gătiţi carne şi nu intenţionaţi să o consumaţi imediat, răciţi-o cât de repede puteţi şi refrigeraţi-o sau congelaţi-o. Depozitaţi în frigider, separat, carnea gatită de cea crudă.

Pentru siguranţă, o modalitate bună este congelarea alimentelor nepreparate sau gătite, având grijă să:

Congelaţi înainte de expirarea termenului devalabilitate;
Respectaţi instrucţiunile de congelare şi dezgheţare de pe etichetă;
Dezgheţaţi în frigider astfel încât să nu existe riscul să se deterioreze dacă stă prea mult la temperatura ambientală.
Puteţi să dezgheţaţi la cuptorul cu microunde alimentele pe care intenţionaţi să le gătiţi imediat după dezgheţare;
Încercaţi să preparaţi carnea în maxim două zile de la dezgheţare, altfel aceasta se va deteriora asemenea cărnii proaspete.
Atunci când congelaţi carne crudă şi peşte dezgheţat, o cantitate semnificativă de lichid se scurge din produse şi poate contamina cu microorganisme alte alimente, suprafeţe, farfurii cu care intră în contact.

Întotdeauna curăţaţi cu atenţie farfuriile, ustensilele, suprafeţele şi mâinile.

Depozitarea alimentelor uscate, borcane, băuturi

Există o multitudine de alimente care nu necesită depozitare în frigider pentru a fi sigure, cum sunt: orezul, pastele, făina, multe tipuri de băuturi, conserve sau borcane sigilate. Trebuie totuşi să aveţi grijă cum le depozitaţi.

Câteva secrete privind depozitarea:

Încercaţi să păstraţi alimentele în pungi sau containere sigilate. Acest lucru va ajuta la păstrarea în condiţii de prospeţime şi împiedică căderea accidentală de corpuri străine în acestea;

Nu depozitaţi alimente şi băuturi alături de produse de curaţire sau alte substanţe chimice;
Nu utilizaţi containere în care au fost depozitate alimente pentru a depozita substanţe chimice de uz caznic şi nu depozitaţi alimente în containere care au fost utilizate în alte scopuri;
Puteţi reutiliza recipientele de plastic de apă, doar dacă nu sunt deteriorate şi le puteţi curăţa;
Nu depozitaţi alimente direct pe podea pentru a nu încuraja apariţia dăunătorilor (insecte, furnici, gândaci, şoareci);
Menţineţi un mediu uscat şi o temperatură ambientală nu foarte ridicată în spaţiul de depozitare a acestor tipuri de alimente;
Nu uitaţi că există câteva tipuri de alimente care au nevoie de refrigerare odată ce ambalajul a fost desigilat – respectaţi instrucţiunile de pe etichetă.

Conserve.

Atunci când deschideţi o conservă şi nu intenţionaţi să consumaţi tot conţinutul acesteia imediat, goliţi ce a rămas într-un vas, acoperiţi-l şi depozitaţi-l în frigider.

Nu păstraţi alimentele în conservă deschisă şi nu reutilizaţi conservele pentru a stoca sau găti în ele alimente.

Bucataria – locul unde igiena trebuie sa fie la ea acasa

Trebuie să vă asiguraţi că bucătăria dumneavoastră este un loc curat, care nu pune în primejdie sănătatea dumneavoastră şi a familiei.

Asiguraţi-vă că bucătăria, ustensilele de gătit (vase, tacâmuri etc) şi suprafeţele care vin în contact cu alimentele sunt păstrate curate şi, acolo unde este necesar, sunt dezinfectate.

Este important să aveţi grijă unde şi cât timp depozitaţi gunoiul, pentru a evita atragerea insectelor şi chiar a rozătoarelor.

Folosiţi întotdeauna doar apă potabilă la prepararea hranei.

Atunci când gătiţi:

Scoateţi ceasul, inelele şi brăţările, după care spălaţi-vă mâinile şi încheieturile. Toate aceste obiecte pot fi surse de contaminare a preparatelor alimentare;
Nu vă pieptănaţi şi nu puneţi mâinile în păr când preparaţi alimente;
Strângeţi-vă părul înainte de a începe prepararea alimentelor;
Nu fumaţi;
Dacă gustaţi mâncarea nu puneţi înapoi în mâncare lingura pe care aţi băgat-o în gură;
Nu luaţi mâncarea cu degetul pentru a o gusta;
Nu strănutaţi şi nu tuşiţi deasupra mâncării;
Dacă aveţi leziuni (tăieturi, arsuri, infecţii, răni) pe degete sau palme acoperiţi-le cu plasturi rezistenţi la apă;
Dacă aveţi probleme digestive (vărsături, diaree) şi încă nu aţi fost la medic este bine să nu veniţi în contact cu mâncarea celorlalţi membri ai familiei, deoarece riscaţi să le transmiteţi şi lor boala dumneavoastră;
Nu purtaţi haine murdare.

Cum curăţăm bucătăria?

Pentru pavimentul bucătăriei, pentru mobilier şi pentru veselă spălarea poate fi simplă, cu apă şi detergenţi. Putem folosi produse de curăţare care conţin clor, cu menţiunea că nu se va folosi apă fierbinte la diluarea lor.

Eficienţa spălării suprafeţelor din bucatărie şi veselei este crescută prin asocierea obligatorie de metode mecanice cum sunt: perierea sau frecarea.

Menţineţi curate suprafeţele din bucătărie (dulapuri, sertare, blaturi) spălându-le cu apă şi detergenţi .

Când spălaţi vasele este preferabil să le lăsaţi să se usuce natural, fără a folosi prosoape pentru a le şterge, evitând astfel transmiterea microbilor de la un vas la altul.

Nu utilizaţi prea mult timp aceeaşi lavetă sau acelaşi burete de vase; microorganismele periculoase se dezvoltă în acestea, mai ales în anotimpul cald. Spălaţi-le regulat şi înlocuiţi-le ori de câte ori este nevoie.

Este preferabil să folosiţi, în loc de prosoape textile, prosoape de hârtie; dacă totuşi folosiţi prosoape din material textil, spălaţi-le des cu apă fierbinte şi detergent (recomandat la maşina de spălat programul de spălare la temperatura de 90 grade C).

Tocătoarele, suprafeţele de lucru

Este foarte important să menţineţi tocătoarele şi planşele de lucru curate, datorită faptului că acestea intră în contact cu alimentele pe care urmaţi să le consumaţi. Dacă nu sunt curăţate corect riscaţi să vă îmbolnăviţi datorită potenţialei contaminări cu diverse microorganisme ce se pot transmite alimentelor.

Spălaţi suprafaţa de lucru/planseta de lucru înainte să începeţi prepararea alimentelor;
Spălaţi foarte bine planşeta de lucru după ce a intrat în contact cu carnea crudă, inclusiv carnea de pasăre, pui sau ouă crude;
Nu puneţi alimente gata de consum (salatele, pâinea sau fructele) pe o planşetă sau un tocător, care a intrat în contact cu carnea crudă, dacă nu le-aţi spălat corespunzător în prealabil.
Dacă aveţi maşină de spălat vase, utilizarea acesteia la curăţarea tocătoarelor de plastic este un procedeu foarte eficient. Altfel, spălaţi tocătoarele cu apă fierbinte şi detergent de vase.

Este recomandat să aveţi tocătoare separate pentru carne şi alimentele gata de consum!

Hainele

Îmbrăcămintea murdară este locul ideal de dezvoltare al bacteriilor. Este important să spălaţi regulat hainele cu care staţi îmbrăcaţi în bucătărie cât şi bureţii, lăsându-le să se usuce înainte de a le folosi din nou.

Dacă doriţi să alegeţi cea mai sigură variantă, puteţi utiliza prosoape de unică folosinţă pentru a şterge planşetele de lucru. După utilizare, aceste prosoape sunt aruncate, iar riscul de contaminare este redus.

Nu vă ştergeţi pe mâini pe prosoape din material textil, utilizând ulterior aceste prosoape pentru a şterge farfuriile sau alte obiecte de bucătărie, pentru că astfel favorizaţi răspândirea bacteriilor.

Cuţitele, lingurile şi alte ustensile de bucătărie

Este foarte important să păstraţi cuţitele, lingurile, furculiţele, spatulele şi alte ustensile de bucătărie mereu curate. Spălaţi-le foarte bine după utilizarea acestora în manevrarea cărnii crude, prevenind astfel răspândirea bacteriilor.

O maşină de spălat este foarte eficientă la igienizarea ustensilelor de bucătărie datorită faptului că aceasta utilizează temperaturi ridicate care distrug bacteriile. Altfel, spălaţi foarte bine cu apă fierbinte şi detergent de vase.

Reguli generale in magazin

Cumpăraţi conserve şi borcane care sunt intacte (nedeteriorate).

În cazul în care conservele sunt deteriorate, bombate sau nu sunt închise etanş, acestea nu trebuie cumpărate deoarece produsele alimentare pe care le conţin pot fi contaminate microbiologic sau pot conţine toxine, produse ale metabolismului anumitor microorganisme.

Nu consumaţi niciodată alimente din conserve deteriorate!

Verificaţi ouăle înainte de a le cumpăra! Nu le cumpăraţi dacă sunt crăpate sau sparte!

Carnea proaspătă (carnea roşie, de pui, peştele şi moluştele) lasă uneori un lichid care poate fi contaminat cu germeni.

Este necesar ca aceste produse şi lichidul respectiv să nu vină în contact cu alte alimente cumpărate în acelaşi timp.

Se pot utiliza pungi de plastic înainte de a aşeza aceste produse în coşul de cumpărături sau înainte de a le transporta.

Laptele şi alimentele congelate vor fi achiziţionate ultimele (timpul de decongelare/încălzire este mai scurt).

Acest lucru ajută la menţinerea pe timp mai îndelungat a unei temperaturi mai scăzute până ajungeţi acasă.

Recomandări

Alegeţi alimentele cu atenţie (aspect, miros, termen de valabilitate);
Luând în considerare temperatura la care trebuie păstrate se lasă la final alimentele ce necesită păstrare la rece;
Separaţi alimentele de detergenţi şi alte produse chimice;
Nu cumpăraţi produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;
Este necesară verificarea prospeţimii în momentul achiziţionării (vezi mai jos). Nu cumparaţi alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;
Nu cumpăraţi produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.

Infecţia produsă de Anisakis Simplex

Ciclul biologic

În producerea anisakidozei fiind implicate larvele de stadiul III ale mai multor specii, dintre acestea cele mai importante fiind A. simplex şi Pseudoterranova decipiens (P. decipiens).

Larvele acestora se deosebesc de alţi paraziţi eventual prezenţi în musculatură, prin alura lor de şarpe şi protejarea lor de o capsulă.

Mărimea, culoarea, modul de prezentare a parazitului în interiorul fileului sau al cavităţii abdominale a peştelui, comportarea larvei după extragerea din capsulă permit deosebirea larvelor de Anisakidae, între ele, şi chiar identificarea lor, cu o precizie de 95%.

Parazitul A.simplex are 2 cm lungime, este uşor de observat în organe, dar dificil de vizualizat în musculatură şi în pereţii abdominali ai peştilor albi.

Larvele de A.simplex sunt localizate în cavitatea abdominală şi pe viscerele abdominale în interiorul peritoneului, astfel încât se pot înlătura aproape în totalitate, odată cu peritoneul şi viscerele.

Rar larvele se găsesc sub foiţa peritoneală şi aderă la musculatura abdominală.

Studiile efectuate până în prezent nu au stabilit o concluzie cu privire la posibilitatea migrării larvelor de A.simplex, din organe în musculatura peştelui, după moartea gazdei (peştilor).

Localizarea musculară se întâlneşte mai des la morun.

Viermii adulţi parazitează tubul digestiv al mamiferelor marine (balenă, focă, morsă, delfin) care reprezintă gazda definitivă.

Femelele adulte elimină în mediul natrural, odată cu fecalele, ouăle care se dezvoltă în apa mării. Din ouă ies larve care ingerate de crustacei, îşi continuă dezvoltarea.

Aceste larve ajung în tubul digestiv al peştilor marini şi cefalopodelor, în special calamar, odată cu ingerarea crustaceilor infestaţi.

În stomacul peştilor şi cefalopodelor, devin libere, traversează peretele tubului digestiv, ajung pe seroasa cavităţii abdominale şi a viscerelor sau mai rar, pătrund în peretele viscerelor sau musculatură şi se încapsulează.

Dacă peştii şi cefalopodele infestate sunt ingerate de peşti sau cefalopode de talie mai mare, larvele sunt capabile să se restabilească în aceleaşi locuri în corpul noilor gazde. Atunci când peştii, crustaceii sau cefalopodele infestate sunt ingerate de mamiferele marine, larvele se dezvoltă în adulţi încheind astfel ciclul biologic al paraziţilor.

Identificarea factorilor de risc pe lanţul alimentar

Distribuţia paraziţilor de A.simplex şi P.decipiens în peştii din Atlanticul de Nord variază în funcţie de mai multe elemente:

– specia de peşte:

  • specii cu infestaţii masive – merluciu, cod negru, mihalţ, cod;
  • specii cu infestaţii moderate – egrefin, hering din Marea Nordului, sebasta, cod din Atlanticul de Nord, halibut;
  • specii cu infestaţii uşoare – peştele plat, merlan, cambula, peştele pescar, macrou, stavrid, biban, cod din Canalul Mânecii, Marea Baltică.

– localizarea geografică: infestaţia diferă de la o zonă la alta chiar pentru aceeaşi specie de peşte, zonele cele mai infestate fiind Marea Nordului, Canalul Mânecii, Oceanul Atlantic;

– dimensiunea peştelui şi perioada în care s-a realizat pescuitul: intensitatea infestaţiei creşte odată cu dimensiunea/vârsta peştilor şi pare a depinde şi de perioada în care a fost pescuit (ex: în Marea Baltică heringul pescuit în perioada iunie-octombrie nu este parazitat, iar heringul pescuit în perioada noiembrie –mai este intens parazitat).

Prevalenţa A.simplex la speciile de peşte din crescătorii şi captură sălbatică (după ICMSF,2003).

Toţi peştii de captură din apele mării sau ape dulci trebuie să fie consideraţi ca având un risc de a conţine paraziţi vii, cu implicaţii in sănătatea publică, dacă aceste produse urmează a fi consumate ca atare (crude sau aproape crude). Omul se poate infesta prin ingerarea peştilor şi cefalopodelor infestate, crude sau insuficient preparate termic. Odată ajunse în stomac ele nu se dezvoltă în adulţi întrucât ciclul biologic al paraziţilor ajunşi în organismul omului este întrerupt.

Creşterea numărului de infestaţii la om din ultimii ani se datorează mai multor factori, dintre care amintim:

  • ameliorarea tehnicilor de diagnostic;
  • creşterea consumului de peşte crud sau insuficient preparat termic;
  • reglementarea sistemelor de exploatare a mamiferelor marine.
  • cazurile de alergii datorate A.simplex sunt descrise mai ales în Spania, unde 12,4% din populaţia Madridului posedă IgE specifice A.simplex, situaţie datorată consumului de hamsii proaspete în oţet (murate).

În documentul elaborat de EFSA ca urmare a solicitării primite din partea Comisiei Europene, referitor la formularea unei opinii ştiinţifice privind siguranţa alimentară asociată paraziţilor prezenţi în produsele pescăreşti se specifică următoarele:

  • Toxiinfecţiile datorate consumului de produse pescăreşti apar fie ca urmare a ingestiei de paraziţi vii, fie ca o reacţie alergică (reacţie de hipersensibilizare) împotriva antigenilor parazitari;
  • Singurul parazit din produsele pescăreşti care este implicat în apariţia reacţiilor alergice este nematodul A. simplex iar iniţierea primară a diferitelor forme de alergii se produce prin intermediul infecţiei cu larve vii. Odată ce se produce sensibilizarea organismului, răspunsul la alergeni poate fi extrem de agresiv şi poate determina forme severe de alergii (o infecţie primară datorată ingestiei parziţilor vii este necesară pentru a determina sensibilizarea unui organism);
  • În general consumul produselor pescăreşti ce conţin larve vii de A.simplex prezintă un risc mai mare în apariţia alergiilor decât în cazul consumului produselor pescăreşti ce conţin larve neviabile. În consecinţă, prevenirea sensibilizării organismului uman faţă de A.simplex trebuie să se axeze pe prevenirea infecţiilor.

Efecte adverse asupra consumatorilor

Anisakidoza umană se caracterizează prin manifestările alergice, cutanate sau articulare (faza invazivă), pseudo-ulceroase (faza acută) sau dureri sau sindroame subocluzive (faza subacută).

Are o repartiţie mondială, cu focare concentrate în Asia şi Europa de Vest, 90% din cazuri fiind semnalate în Japonia, urmând apoi Germania, Olanda, Spania şi Franţa.

Majoritatea cazurile au fost asociate consumului de produse tradiţionale din peşte crud, insuficient tratat termic sau marinat.

Produsele pescăreşti cel mai des implicate în apariţia anisakidozei umane sunt: macroul şi caracatiţa în Japonia, heringul în Europa.

Simptomatologia debutează cu urticarie pe fond alergic şi ulterior sindrom anafilactoid asociat cu infecţii gastro-intestinale. Cazurile studiate în Spania descriu simptome clinice evoluând de la angioedeme izolate şi urticarie, până la şoc anafilactic.

Alte simptome descrise: gastroenetrita eozinofilică, boala respiratorie ocupaţională, boala reumatică şi dermatita de contact.

Formele alergice sunt tratate de obicei cu medicaţie antihistaminică şi corticosteroizi.

Urticaria acută şi angioedemul afectează aprox.20% din populaţie, în special adolescenţii şi deşi aceste simpotme sunt limitate, fără a pune în pericol viaţa pacienţilor, creează o stare de disconfort datorată pruritului, tulburărilor de somn.

Apariţia angioedemului asociat cu urticaria se întâlneşte la cca. 30% din cazuri şi poate pune în pericol viaţa pacienţilor atunci când apare riscul unui edem al glotei.

Primele semne ale unei reacţii alergice uzuale apar în aproximativ 60-120 minute şi uneori chiar şi 6 ore, de la consumul peştelui (produselor pescăreşti) infestate.

Evaluarea factorilor de risc

Regulamentul CE nr. 853/2004 prevede la pct. D.1 al cap. III, sectiunea VIII, anexa III că anumite produse pescăreşti trebuie sa fie congelate la o temperatură care să nu fie mai mare de -20° C în toate punctele produsului timp de cel putin 24 h.

Totodată se prevede şi cerinţa de congelare pentru produsele marinate sau sărate, dacă procesarea a fost insuficientă pentru a asigura distrugerea larvelor de nematode. Factorii de risc generali pentru apariţia reacţiilor grave sau fatale ca urmare a alergenilor alimentari includ: vârsta fragedă, sensibilizări multiple ale organismului, prezenţa unui astm necontrolat, reacţii anterioare severe la alimente, consumul de hrană în afara casei (în locuri publice).

În Ţara Bascilor, nordul Spaniei, A.simplex este considerat a fi factorul principal în apariţia angioedemelor şi urticariei la adulţi, ca urmare a consumului de peşte şi crustacee şi este responsabil în 8% din cazurile de urticarie acută şi angioedem şi în 27% din cazurile de soc anafilactic.

Acestea constituie o prevalenţă similară sau chiar mai mare faţă de alte surse de alergeni (fructe, alune). Pe de altă parte, cazurile de alergie datorate A.simplex au fost descrise de-a lungul timpului în special în Spania, cu semne de gravitate variabilă dar care au necesitat, în 50 % din cazuri, tratamente de urgenţă. Pe măsură ce a crescut gradul de conştientizare cu privire la potenţialul alergen alimentar al lui A.simplex, cazuri sporadice au fost raportate şi in Franţa, Italia, Portugalia şi alte regiuni ale Spaniei.

Cazurile raportate în Italia şi Portugalia au fost similare celor din Spania –Ţara Bascilor întrucât au implicat reacţii alergice specifice datorate consumului de peşte gătit, în timp ce rapoarte din alte părţi ale Spaniei (Madrid şi provinciile din jur) descriau cazuri de gastroenterită alergică cauzate de consumul de peşte crud sau insuficient preparat termic.

Recomandări

Tratamentele de congelare sau tratare termică rămân cele mai eficiente metode de distrugere a larvelor parazitare.

Metodele care asigură un nivel echivalent de protecţie, ca şi congelarea (-20 º C pentru o perioadă de cel putin de 24 h) pentru distrugerea larvelor de A. simplex includ congelarea la -35ºC pentru cel puţin 15 h sau la – 15ºC pentru cel putin 96 h, in centrul produsului si tratamentul 5 termic la peste 60º C pentru cel putin 1 minut – de exemplu se presupune că prepararea unui file de peşte cu grosime de cca. 3 cm, timp de 10 minute, la o temperatură de gătire de 60º C asigură distrugerea larvelor prezente.

Şi totuşi aceste tratamente nu asigură şi distrugerea totală a alergenilor rezultaţi din larvele de anisakis.

Multe din tehnicile de marinare tradiţionale sau afumare la rece nu sunt suficiente pentru a asigura distrugerea larvelor de A.simplex. Aceste tratamente trebuie să fie aplicate produselor crude sau produselor finite.

Larvele de A.simplex sunt rezistente la sărare: imersia într-o soluţie salină de 80°, în procent de 21% sare, timp de 10 zile permite distrugerea tuturor larvelor, dar în soluţii cu salinitate mai scăzută pot supravieţui timp îndelungat.

Anisakis este de asemenea rezistent la marinare şi afumare la rece. Când există dubii cu privire la supravieţuirea larvelor de A. simplex ca urmare a unui astfel de proces este mai sigur să fie utilizat peşte congelat.

Alergenii produşi de A.simplex sunt foarte rezistenţi la tratamentul termic şi la cel de congelare, de aceea tratamentele care să distrugă Anisakidae-le din produsele pescăreşti nu determină implicit şi protecţia consumatorilor faţă de riscurile alergice datorate consumului. Antigenitatea larvelor se menţine după congelare şi aşa se poate explica de ce anumiţi pacienţi sensibilizaţi dezvoltă simptome după consumul peştelui congelat infestat.

Alergenii produşi de A.simplex pot fi de asemenea prezenţi în musculatura peştilor în zonele din vecinătatea larvelor astfel încât alergenii parazitari pot fi prezenţi în musculatura comestibilă şi pot cauza simptome alergice, chiar dacă nu s-a produs şi consumul larvelor.

În ceea ce priveşte tratamentele alternative congelării în cazul produselor pescăreşti, nu există suficiente informaţii care să arate dacă aceste tratamente – presiunea hidrostatică înaltă, iradierea, deshidratarea, curentul cu voltaj scăzut – sunt eficiente pentru distrugerea larvelor de Anisakidae.

Prevenirea contaminării

Până în prezent nu a fost identificat un tratament specific capabil să distrugă paraziţii viabili in vivo şi cel mai eficient tratament rămâne prevenţia.

Nicio zonă de pescuit, aşa cum este ea definită în Regulamentul CE nr.2406/1996, cu amendamentele ulterioare, nu poate fi considerată liberă de larve de A.simplex.

Doar în cazul somonului de crescatorie din Atlantic crescut în cuşti plutitoare sau în tancuri la ţărm şi la care s-a realizat hrănirea controlată cu furaje complexe, riscul asociat de infecţie cu anisakis este neglijabil, cu condiţia să nu intervină modificări în practicile de creştere.

Cu excepţia acestuia nu există suficiente date pentru alte specii de peşti de crescătorie care să permită identificarea acelor specii care să nu reprezinte un risc pentru sănătatea publică în ceea ce priveşte prezenţa paraziţilor atunci când produsele pescăreşti urmează a fi consumate crude sau aproape crude. Niciun risc nu a fost identificat în uleiul de peşte destinat consumului uman.

Programe de supraveghere

Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor (Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr.29/2014) prevede obligativitatea supunerii fiecărui lot de peşte, icre sau lapţi, randomizat, examenului prin inspecţie vizuală înainte de prelucrarea sau comercializarea acestuia, în vederea depistării şi îndepărtării paraziţilor vizibili cu ochiul liber, cât şi obligativitatea prelevării unor probe reprezentative din fiecare lot de peşte, icre sau lapţi.

Măsuri dispuse de serviciile veterinare:

  • Peştele parazitat sau părţile parazitate din acesta nu vor fi comercializate pentru consum uman;
  • Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare doar la nivelul viscerelor şi care pot fi îndepărtate în totalitate, se dirijează la procesare sub supraveghere sanitară veterinară întro unitate autorizată sanitar-veterinar care dispune de facilitaţi pentru îndepărtarea eficientă a părţilor parazitate şi în care sunt respectate condiţiile de igienă pentru evitarea posibilităţilor de contaminare;
  • Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare la nivelul musculaturii sau la nivelul musculaturii şi a viscerelor se declară impropriu pentru consum uman şi nu se acceptă valorificarea acestuia pentru consumul uman.

Referinţe bibliografice
EFSA – Scientific Opinion on risk assessment of parasites in fishery products, EFSA Panel on Biological Hazards (BIOHAZ), EFSA Journal 2010; 8(4):1543;

ANSES – Avis de l’Agence française de sécurité sanitaire des aliments relatif à une demande d’évaluation du risque concernant la présence d’anisakidés dans les produits de la pêche et l’extension de la dérogation à l’obligation de congélation assainissante pour les produits de la pêche dont l’alimentation est maîtrisée ainsi que pour certaines espèces de poissons sauvages;

OIE – Integrating animal health surveillance and food safety: the example of Anisakis, Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 2013, 32 (2), 487-496;

Examenul macrsoscopic al peştelui – Ghid de identificare a pareaziţilor, IISPV, Bucureşti, 2006

ANSES – Fiche de description de danger biologique transmissible par les aliments/Anisakis spp., Pseudoterranova spp.

Codex Alimentarius – Code of Practice for fish and fishery products, second edition, 2012

FAO documents – Assessemnt and management of seafood safety and quality – parasites

FDA – Fish and Fishery Products Hazards and Controls Guidance

Organisme modificate genetic (OMG)

Ce sunt OMG-urile?

În general, produsele alimentare și furajele sunt obținute din plante și animale crescute și selecționate de oameni de mai multe mii de ani. În timp, plantele și animalele cu caracteristicile cele mai de dorit au fost selectate pentru creșterea sau cultivarea generațiilor următoare utilizate pentru obținerea produselor alimentare și a furajelor. Acesta a fost, de pildă, cazul plantelor tot mai rezistente la presiunile de mediu precum bolile sau care aveau un randament tot mai bun.

Caracteristicile de dorit apăreau prin variațiile naturale ale alcătuirii genetice a plantelor sau animalelor respective. În perioada recentă, a devenit posibilă modificarea alcătuirii genetice a celulelor și organismelor vii utilizându-se tehnicile biotehnologiei moderne, mai exact ale tehnologiei genetice.
Astfel, materialul genetic este modificat artificial pentru a se obține o proprietate nouă (de exemplu, rezistența unei plante la o boală, la o insectă sau la secetă, toleranța unei plante față de un erbicid, îmbunătățirea calității sau valorii nutriționale a alimentelor, creșterea productivității recoltelor).

Astfel de organisme poartă numele de „organisme modificate genetic” (OMG). Produsele alimentare sau furajele care conțin sau sunt produse din OMG se numesc „produse alimentare sau furaje modificate genetic”.

Care este abordarea UE în ceea ce privește OMG?

Abordarea aleasă de UE în ceea de privește OMG-urile se bazează pe principiul precauției și impune autorizarea oricărui OMG înainte de a fi introdus pe piață și monitorizarea din punctul de vedere al mediului a oricărui OMG autorizat după introducerea pe piață. Această abordare
asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului.

Legislația în domeniu OMG stabilește proceduri specifice de evaluare și autorizare a OMG-urilor, proceduri transparente și care nu au limită de timp. Evaluarea riscurilor se efectuează pe baza unor criterii armonizate, recunoscute ca fiind între cele mai stricte din lume.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), în colaborare cu organisme științifice din statele membre, este responsabilă cu evaluarea riscurilor, care trebuie să demonstreze că, în condițiile de utilizare preconizate, produsul este sigur pentru sănătatea umană și animală, precum și pentru mediu.

După finalizare, evaluarea riscurilor constituie baza pentru propunerea de decizie a Comisiei adresată statelor membre privind acordarea sau refuzarea autorizării introducerii pe piață a unui OMG. Prin urmare, atât Comisia, cât și statele membre sunt implicate în autorizarea organismelor modificate genetic.

Legislația impune, de asemenea, monitorizarea mediului după introducerea pe piață a fiecărui OMG autorizat, ceea ce permite Comisiei și statelor membre să ia măsurile necesare în cazul în care se identifică vreun efect advers neprevăzut.

În sfârșit, pentru a le asigura consumatorilor dreptul la informații și la alegere, toate OMG-urileautorizate fac obiectul unor obligații privind trasabilitatea și etichetarea.

Care este procedura pentru autorizarea introducerii pe piață a OMG-urilor?

Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic stabilește o procedură pentru emiterea deciziilor de acordare sau de refuzare a autorizării introducerii pe piață a produselor alimentare și a furajelor modificate genetic, pentru și pentru cultivarea acestora în scopul producției de produse alimentare și furaje.

Cererile trebuie adresate mai întâi autorității competente dintr-un stat membru. Cererea trebuie să definească în mod clar domeniul de aplicare al cererii, să cuprindă studiile și datele care demonstrează că produsul este sigur, să indice care părți sunt confidențiale și să cuprindă un plan de monitorizare, o propunere de etichetare și o metodă de detectare.

Cererea, precum și toate informațiile suplimentare furnizate de solicitant trebuie puse la dispoziția EFSA, care este responsabilă cu evaluarea științifică a riscurilor atât pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, cât și pentru mediu. Evaluarea riscurilor se efectuează în strânsă colaborare cu organismele științifice din statele membre. Avizul este pus la dispoziția publicului și se lansează o consultare publică
pe o perioadă de o lună.

În termen de trei luni de la primirea avizului EFSA, Comisia pregătește un proiect de decizie de punere în aplicare privind acordarea sau refuzarea autorizării. Comisia poate să decidă contrar avizului EFSA, dar atunci trebuie să își justifice poziția.
Proiectul de decizie a Comisiei se transmite statelor membre și se votează cu majoritate calificată. În cazul în care Comitetul permanent și Comitetul de apel nu reușesc să adopte decizia cu majoritate calificată într-un interval de timp dat, îi revine Comisiei sarcina de a adopta decizia finală.

Cum se evaluează riscul prezentat de produsele alimentare și de furajele modificate genetic?

O companie care dorește introducerea pe piața UE a unui nou produs alimentar sau furaj modificat genetic trebuie să depună un dosar care să demonstreze că produsul în cauză este sigur pentru sănătatea umană și animală și pentru mediu.

Studiile care trebuie realizate pentru a demonstra siguranța produselor alimentare sau a furajelor modificate genetic de introdus pe piață trebuie să respecte dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 503/2013 privind cererile de autorizare pentru produse alimentare și furaje modificate genetic.
Regulamentul prevede cerințele care trebuie îndeplinite la depunerea unei cereri privind un produs alimentar sau un tip de furaj modificat genetic, inclusiv studiile care trebuie realizate și protocolul care trebuie respectat la realizarea studiilor.
După primire, dosarul este evaluat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în colaborare cu organismele științifice ale statelor membre. EFSA are posibilitatea de a solicita companiei studii sau date suplimentare dacă nu este satisfăcută cu cele transmise. Evaluarea riscurilor se finalizează prin emiterea de către EFSA a unui aviz cuprinzând concluziile referitoare la siguranța produsului alimentar sau furajului modificat genetic. Se lansează apoi o consultare publică cu durata de o lună, pentru a oferi publicului posibilitatea de a formula observații cu privire la avizul EFSA înaintea luării oricărei decizii privind gestionarea riscurilor.

Sunt toate OMG-urile autorizate în UE sigure pentru sănătate și pentru mediu?

Înainte de introducerea pe piața UE, s-a demonstrat cu privire la toate OMG-urile autorizate în UE că sunt sigure. Aceasta este concluzia desprinsă de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), în colaborare cu statele membre, cu privire la fiecare OMG individual prezent pe piață.
Rapoartele anuale de monitorizare de mediu, emise cu privire la toate OMG-urile autorizate, nu au identificat niciun efect advers pentru mediu.

În sfârșit, EFSA monitorizează toate publicațiile științifice noi care ar putea avea un impact referitor la siguranța OMG-urilor autorizate și, până în prezent, niciuna nu a schimbat vreodată concluziile avizelor adoptate de EFSA.

Ce schimbări au intrat recent în vigoare în ceea ce privește autorizarea cultivării de OMGuri?

Recent adoptata Directivă (UE) nr. 2015/412 le oferă statelor membre mai multă flexibilitate în a decide cu privire la cultivarea plantelor modificate genetic, în anumite condiții, în două momente distincte:

  • în timpul procedurii de autorizare: un stat membru poate solicita modificarea domeniului geografic de aplicare a cererii, pentru a se asigura că teritoriul său nu este acoperit de autorizarea la nivelul UE;
  • după autorizarea unui OMG: un stat membru poate interzice sau restricționa cultivarea unei anumite plante din motive legate, printre altele, de obiectivele politicilor sale de mediu sau agricole sau din alte motive stringente, precum amenajarea teritoriului, destinația terenurilor, impactul socioeconomic, coexistența și politicile publice.

Înainte de adoptarea acestei directive, statele membre puteau interzice sau restricționa provizoriu utilizarea unui OMG pe teritoriul lor numai dacă aveau dovezi noi că organismul în cauză constituie un risc pentru sănătatea umană sau un risc de mediu sau în caz de urgență. Niciun stat membru care a adoptat o așa-numită „ clauză de salvgardare” nu a putut vreodată să prezinte dovezi noi.

Se cultivă deja OMG în UE?

Da. Un porumb modificat genetic – MON810 – se cultivă în UE în scopuri comerciale.

Modificarea genetică a acestui produs este destinată să protejeze recolta împotriva unui dăunător – sfredelitorul european al porumbului. Acesta a fost autorizat în 1998.

MON 810 se cultivă în 5 state membre și acoperă în total (în 2013) o suprafață de aproape 150 000 ha (dintre care 137 000 ha în Spania). Aceasta reprezintă sub 1,5 % din suprafața totală cultivată cu porumb în UE. În 2013, la nivel mondial, culturile de OMG-uri acopereau 175 de milioane de hectare (în principal soia, porumb, rapiță și bumbac). Spre informare: în 2010, un cartof modificat genetic cultivat pentru amidon, cunoscut drept cartoful „Amflora”, a fost autorizat pentru cultivare și prelucrare industrială în UE. Cultivarea acestuia nu mai este autorizată în UE.

În prezent, sunt în curs 8 cereri de autorizare a cultivării de OMG-uri în UE, inclusiv reînnoirea autorizării MON810. 4 dintre acestea au primit aviz favorabil din partea EFSA; 4 așteaptă încă avizul EFSA.

Care sunt OMG-urile autorizate în UE pentru utilizări furajere și alimentare?

Pe lângă cultivare, introducerea pe piața UE a OMG-urilor și utilizarea produselor derivate din acestea în lanțul alimentar și furajer face, de asemenea, obiectul unei autorizări din partea UE, care este condiționată de demonstrarea absenței riscurilor pentru sănătatea umană și animală și pentru mediu, în urma unei evaluări minuțioase realizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară în colaborare cu organismele științifice ale statelor membre.

În prezent, sunt autorizate în UE 58 de OMG-uri pentru utilizare alimentară și furajeră (porumb, bumbac, soia, rapiță, sfeclă de zahăr). Sunt în curs 58 de dosare de cerere, dintre care 17 au primit aviz favorabil din partea EFSA, iar 1 a primit un aviz neconcludent. Lista plantelor
modificate genetic autorizate și domeniul de aplicare precis al autorizării lor se găsește în registrul UE de produse alimentare și furaje modificate genetic, care poate fi consultat la adresa: http://ec.europa.eu/food/dyna/gm_register/index_en.cfm

Există multe produse alimentare și furaje modificate genetic pe piața UE?

UE importă cantități substanțiale de furaje modificate genetic, dar foarte puține produse alimentare de acest fel.
Datele indică faptul că Uniunea are nevoie de peste 36 de milioane de tone de echivalent soia pe apentru a-și hrăni șeptelurile. Însă Uniunea produce doar 1,4 milioane de tone de soia anual (care este de facto nemodificată genetic, soia modificată genetic nefiind autorizată în UE).
Prin urmare, sectorul creșterii animalelor din Uniune depinde puternic de producția din țările terțe pentru a-și acoperi necesarul de proteine vegetale. În 2013, Uniunea a importat 18,5 milioane de tone de făină de soia și 13,5 milioane de tone de boabe de soia, ceea ce reprezintă peste 60 % din necesarul de proteine vegetale al Uniunii.

Aceste importuri provin în principal din țări terțe în care cultivarea OMG-urilor este larg răspândită – 90% provin din 4 țări terțe în care procentul reprezentat de ariile cultivate cu soia modificată genetic este de 90 % din suprafața cultivată cu soia. În 2013, 43,8 % provenea din Brazilia, unde 89 % din soia cultivată este modificată genetic; 22,4 % provenea din Argentina, unde 100 % din soia cultivată este modificată genetic; 15,9 % provenea din SUA, unde 93 % din soia cultivată este modificată genetic; iar 7,3 % provenea din Paraguay, unde 95 % din soia cultivată este modificată genetic.

În ceea ce privește produsele alimentare, numărul de produse modificate genetic disponibil spre vânzare pe piața Uniunii este mic.

Mulți operatori din sectorul alimentar au ales să nu aibă pe rafturi deloc produse modificate genetic. Această alegere poate avea legătură cu obligațiile de etichetare prevăzute de legislația în materie de OMG-uri, precum și cu disponibilitatea alternativelor nemodificate genetic.

Produsele alimentare și furajele modificate genetic sunt etichetate ca atare?

Legislația UE impune etichetarea ca atare a tuturor produselor alimentare și furajelor modificate genetic care conțin, sunt formate din sau sunt produse pe bază de OMG-uri, cu excepția cazului în care prezența OMG-urilor în produsul alimentar sau în furaj este de sub 0,9 % sau a cazului în care ingredientul este prezent în mod accidental sau inevitabil din punct de vedere tehnic.

Legislația UE nu interzice utilizarea etichetelor „fără OMG” care semnalează că produsele alimentare nu conțin plante modificate genetic, cu condiția să respecte normele generale privind etichetarea alimentelor, în special asigurarea faptului că informațiile furnizate nu sunt înșelătoare. Unele state membre au adoptat programe de etichetare „fără OMG” pentru produsele alimentare și furajele lor.

 

Pentru informații suplimentare, a se vedea:

http://ec.europa.eu/food/plant/gmo/new/index_en.htm

Prevenirea toxiinfecţiilor alimentare

Ce sunt toxiinfecţiile alimentare?

Toxiinfectiile alimentare sunt boli acute, avand cauza toxică sau infecţioasă, apărute după consumul unor alimente contaminate cu microorganisme sau toxinele lor.

 

Care sunt simptomele?

Simptomele unei toxiinfecţii alimentare pot varia în funcţie de cauzele/factorii care au generat-o. Printre simptomele comune se includ: diaree, stări de vomă, ameţeală, cefalee, crampe abdominale şi uneori stări febrile.
De obicei, aceste simptome durează doar câteva zile, însă ocazional o toxiinfecţie alimentară poate fi foarte serioasă şi poate cauza moartea.
Aveţi grijă la igiena alimentaţiei, evitând în acest fel toxiinfecţiile alimentare.

 

Ce se întâmplă cu organismul?

Atunci când consumaţi alimente care conţin anumite tipuri de bacterii sau toxine ale acestora, puteţi face toxiinfecţie.
După o anumita perioada de la ingestia alimentelor contaminate incep să apara diverse simptome, este aşa numita perioadă de incubaţie. Acest lucru se datorează faptului că microorganismele care generează toxiinfecţiile au nevoie de timp pentru a se multiplica în organism.
Perioada de incubaţie depinde de tipul de microorganism şi de cantitatea ingerată. Aceasta poate dura de la mai puţin de câteva ore până la câteva zile.

Agenţii patogeni, care ajung în tubul digestiv odată cu alimentele ingerate sau apa de băut, produc la acest nivel primele simptome. Astfel, puteţi să prezentaţi: stări de ameţeală, vomă, crampe abdominale şi diaree sau orice combinaţii ale acestora.

 

Cum se dezvoltă bacteriile?

Microorganismele au nevoie de căldură şi umezeală pentru a se dezvolta. Acesta este unul din motivele pentru care anumite alimente trebuie depozitate în frigider. Bacteriile se reproduc prin diviziune, astfel că dintr-o bacterie rezultă două, din două devin patru ş.a.m.d. Astfel, un aliment contaminat cu un număr mic de bacterii, depozitat necorespunzător în afara frigiderului peste noapte, prezintă un risc de îmbolnăvire foarte mare dacă este consumat a doua zi; acest lucru se întâmplă datorită gradului mare de contaminare. Este suficient doar să gustaţi din acest aliment pentru a vă îmbolnăvi.

 

Depozitarea în frigider împiedică dezvoltarea bacteriilor.
Există însă şi excepţii de la această regulă: bacterii ca Yersinia si Listeria se pot multiplica şi la temperaturile din frigider.

Datorită faptului că nu puteţi mirosi sau simţi gustul bacteriilor, singura cale de a vă asigura că alimentele sunt sigure este să respectaţi bunele practici de igienă ale alimentelor.

Cel mai frecvent implicate în toxiinfecţiile alimentare sunt alimentele insuficient preparate termic şi bogate în proteine, cum sunt: carnea, ouăle, lactatele, fructele de mare care constituie un mediu adecvat pentru supravieţuirea agenţilor patogeni.

 

Ce boli se pot transmite prin consumul de alimente contaminate?

Printre agenţii patogeni, care pot genera boli ca urmare a consumului de alimente contaminate, se pot enumera: bacteriile, paraziţii si viruşii.

Pentru a consulta legislaţia legată de siguranţa alimentelor şi sănătate publică, daţi click AICI