Informare de presă – Virusul Pestei Porcine Africane depistat la porc  mistreț de pe un fond de vânătoare din județul Vrancea

 Informare de presă

 

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la porc  mistreț de pe un fond de vânătoare din județul Vrancea

 

Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată în probele prelevate de la un  mistreț vanat pe raza fondului de vânătoare FV 20 Lepsa, apartinand AVPS LR HUNTERS Iasi.

In urma rezultatului buletinului de analiză eliberat de către LSVSA Vrancea, a fost confirmată prezenta virusului PPA  în data de 31.01.2024.

Serviciile veterinare au intervenit imediat, zona a fost sub supraveghere sanitara veterinara și carcasa a fost distrusă.

A fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vrancea, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, toți porcii domestici din zonele infectate să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație, reducerea efectivului de mistreţi pentru zonele neafectate de PPA, prin vânarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

 

Director Executiv,

Dr. Mihai Cristinel

 

 SEF SCOSA

 Responsabil comunicare,

 Dr. Radulescu Adrian