Informare de presă
Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.
DSVSA Vrancea solicită operatorilor economici din România implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise, pentru a își proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.
Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA Vrancea.
DSVSA Vrancea solicită sprijinul fermierilor din sectorul ovine și caprine şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre suspiciunile la animale şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.
*Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) este o boală virală foarte gravă, care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice şi sălbatice, foarte contagioasă şi cu o evoluţie foarte severă, terminată prin exitus în proporţie de 70 %. Clinic, boala se caracterizează prin evoluţie de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră şi tulburări generale, digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive şi respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie. PMR a fost descrisă pentru prima dată în anul 1942 de L. Gargadennec şi A. Lalanne în Coasta de Fildeş, care au sesizat că maladia studiată de ei prezenta unele diferenţe clinice şi epidemiologice faţă de evoluţia pestei bovine la ovine, cu care se asemăna într-o oarecare măsură şi cu care putea fi confundată. Studiile care au urmat s-au axat în special pe proprietăţile agentului etiologic, demonstrând că acesta este asemănător, dar nu identic, cu virusul pestei bovine, de care se deosebeşte genetic şi antigenic. Este un virus ARN anvelopat, cu geometrie sferică, diametru de 150 nm şi genom linear. Este foarte asemănător antigenic cu virusul pestei bovine. Are o rezistenţă relativ redusă la acţiunea agenţilor fizici şi chimici, fiind distrus în 60 minute la 50°C, cu o perioadă de înjumătăţire de 2 ore la 37°C. Este distrus de ph-ul ≤4 sau ≥11. Este foarte sensibil la alcool, fenol şi majoritatea substanţelor dezinfectante. Hidroxidul de sodiu 2% îl distruge în 24 de ore. Refrigerarea şi congelarea îl conservă.
În Europa, sunt confirmate mai multe focare de PMR în exploatații mixte de capre și oi din Regiunea Thessalia, Grecia. PMR a fost semnalată prima dată pe continent, în anul 2018, când a fost diagnosticat primul focar în Bulgaria, în localitatea Bolyarova, aproape de graniţa cu Turcia.
DIRECTOR EXECUTIV,
Dr. Mihai Cristinel
SEF SCOSA;
Dr. Radulescu Adrian